Dobrogea: rezervatia Dealul Sarica

Data publicarii: 03 apr 2019

Ca de obicei primavara pare ca se instaleaza prima data in Romania in Dobrogea. Asadar continuam un obicei bun si sanatos, acela de a merge in zona Muntilor Macinului. Anul acesta am fost cel mai devreme, in al doilea weekend de martie, raspunzand la invitatia lansata de Nelson si Emilia.

Dimineata plecam cu masinile pe ruta Galati - Niculitel. Trecem de celebra localitate vestita pentru vinurile sale si undeva facem la dreapta pe un drum de pamant. Exista si marcaj, o banda albastra, insa nu si un indicator. Oricum suntem pe maini bune, sunt convins ca nu ne vom rataci.

Ne echipam cum trebuie. George este pus in rucsacul port-bebe, iar Maria isi gaseste o noua partenera de drumetie: catelusa Gipsy, de care este foarte incintata. Alaturi de noi au mai fost George Isac, Lucian Balanica, Emilia si Nelson.

Incepem sa urcam pe un drumeag destul de lat. Deocamdata nu este abrupt asa ca incepem sa
povestim. Lucian are mai nou o pasiune interesanta: vinatoarea de pasarici. Care se realizeaza cu un echipament foto corespunzator si un obiectiv mare cit o zi de post.













Ajungem in padure. Unde incepe un intreg spectacol floral. In zona aceasta sunt la putere ghioceii. Mai mici, mai mari, izolati sau in palcuri. Din loc in loc mai descoperim si alte feluri de flori. Asadar tura incepe cu o binemeritata pauza foto.



Dupa ce terminam de pozat continuam dar nu prea mult. Facem alta pauza, de data asta trebuie schimbat bebele. Aproape se vad niste stancarii pe care sunt sigur ca le vom ataca. Ceea ce s-ar fi intimplat  imediat daca nu intilneam un alt covor de ghiocei. Atit de fain incit nici nu stii pe unde sa mai calci.

 

 

 

Intr-un final ajungem si la zona stincoasa si incepem sa ne bucuram de o urcare scurta la liber. Peisajul se deschide, se vad Dunarea, lacurile de langa ea si o buna bucatica din Ucraina si Republica Moldova.



De asemenea in apropiere se mai gaseste un varf putin mai inalt. Dar drumul pina la el avea sa se lungeasca din pricina unor pauze lungi de fotografiat deditei. Coborim putin, intram intr-o padure. Apoi iesim iarasi la gol alpin. Urcam pina la cel mai inalt punct.



Se vede bine manastirea Saon, Dunarea si o multime de lacuri pe linga ea. Undeva in Ucraina arde ceva cu fum negru si gros.

Altitudinea maxima a dealului Sarica nu este insa aici, mai trebuie sa urcam un virf. Dar pina la el ne desparte cumva o vale. Venim inapoi, si intram in padure incercand sa urcam cumva prin spate fara sa pierdem prea multa altitudine. Dam si de marcaj. Mergem insa la marginea padurii unde pare sa fie o poienita.

Este intr-adevar un loc neimpadurit insa transformat in ogor. Este deja sapat. Mergem tot pe linga copaci pina cand iesim definitiv din padure. Si surpriza, nu suntem singuri. Ne intilnim cu niste ciobani care si-au adus oile la pascut. Din cite am inteles activitatea asta ar fi interzisa fiindca Dealul Sarica este o rezervatie naturala.







Nu peste mult timp ajungem si in virful cel mai inalt, marcat cu cinste de o borna veche. Aici este locul de popas unde ne vom desfata cu bunatatile pregatite de Emilia. Facem poze de grup, ne distram, pozam fluturasi. Dar zimbetul ne dispare cand George ne anunta ca si-a pierdut telefonul. Sunam, dar telefonul pierdut pare ca se gaseste intr-o zona fara semnal.

Cu totii incercam sa gasim obiectul. Ne raspandim incercand sa acoperim o zona cit mai intinsa. Pina la urma povestea a avut un final fericit. Telefonul a fost recuperat dintr-un loc stancos.





Pentru coborire am apelat la acelasi traseu. Diferenta  a fost ca Maria si-a tot schimbat partenerii de drumetie. La inceput a fost George, apoi catelusa Gipsy, iar pe final a venit incadrata de Emilia si Nelson.

Toata distractia a durat 5 ore.

La final ne-am pus in masini, oprindu-ne la manastirea Saon. Am fost in biserica, am vazut lacul de linga, dar si mica gradina zoologica unde vedetele sunt strutii. De la magazinul manastireasc am cumparat miere. Initial pretul mi s-a parut suspect de mic. Cu toate astea am luat miere de floarea soarelui si poliflora de foarte buna calitate.

Cam asta a fost tura traditionala dobrogeana din 2019. Am revenit cu bucurie pe aceste plaiuri si speram ca in anii ce vin sa mai descoperim alte si alte locuri frumoase de aici.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2019