Comoara din Muntii Fruntii: Valea lui Stan

Data publicarii: 19 sep 2018

Auzisem de multi cum ca un pic mai la sud de Lacul Vidraru, in Muntii Fruntii,  exista o vale salbatica insa amenajata cu scari. Cred ca se intimpla prin 2006. Vazusem ceva poze. Locul arata interesant insa senzatia pe care am avut-o atunci a fost una de nesiguranta.

Traseul a fost creat initial atunci cind s-a construit barajul de la Vidraru. S-au facut amenajari  hidrotehnice prin care apa riului Valea lui Stan a fost redirectionala printr-un tunel sa ajunga in Lacul Vidraru si nu in aval asa cum era cursul natural.

Trecerea timpului a facut ca amenajarile sa se deterioreze serios. Aparent aveai de trecut niste pasaje delicate, de urcat niste scari care se tineau cu greu de stinca, mai era de mers prin apa, de urcat bolovani. Si din cind in cind se mai distingeau prin poze citeva urcari verticale.

Intre timp traseul a fost reamenajat, au fost montate scari noi, poduri, cabluri, scoabe. Cu alte cuvinte s-au depus eforturi sustinute ca traseul sa fie cit mai sigur pentru cei care il parcurg.

Eu nu am prea avut ocazia sa ajung pe la Vidraru. A doua oara am fost abia anul asta, in 2018. Am stat in Capataneni, primul sat in aval de baraj. Eram cu copiii, amindoi mici. Nu venisem pregatit pentru a merge pe Valea lui Stan.

Doar ca intr-una din zile am zis sa ma duc sa vad macar pe unde se intra in traseu, si cum sunt primele amenajari. Aveam insa 3 mai probleme:
1. Nu aveam incaltaminte ca lumea. Doar niste adidasi, e drept, cu talpa vibram, dar sincer imi doream niste bocanci. Din pacate adidasii erau noi si nu aveau rodajul facut, ma cam  jenau.
2. Eram singur.
3. Pe diverse site-uri cititsem ca traseul nu e pentru cei cu rau de inaltime. La mine senzatia asta s-a ameliorat in timp insa nu am reusit sa scap de ea definitiv iar uneori mai am momente in care ma blochez.

Personal speram sa ma nimeresc cu un grup si sa merg cumva avind oameni in preajma. N-a fost sa fie. Insa temerile aveau sa se risipeasca pe parcurs.

Am urcat cu masina pe Transfagarasan si am lasat-o la intrarea in traseu. Aceasta este foarte bine semnalizata. Exista si un marcaj punct rosu si o sageata indicatoare care indica circuitul de urmat si durata acestuia: 4 ore si jumatate. Pe Internet citisem ca traseul ar lua totusi cam 5 ore. De asemenea mai era un pomelnic cu ceea ce nu ai voie sa faci, cum sa te echipezi.

Primul semn bun: la intrarea in traseu mai erau doua masini. Asadar pe traseu exista cel putin un grup. Sau doua mai mici. Poate ii ajung din urma si rezolv problema de la punctul 2. In ceea ce priveste punctul 1 am legat sireturile adidasilor mai larg. Dupa primi pasi mi-am dat seama ca am aderenta buna si ca pot merge fara incidente majore daca sunt suficient de atent. Asadar mai era de rezolvat si punctul 3.

Si pornesc la drum. Valea e seaca, nici nu intru bine pe poteca si dau de doua baraje impotriva viiturilor. Cu primul nu am treaba, al doilea se ocoleste prin stinga asa cum arata marcajul. Se urca citeva scoabe prinse chiar in baraj. Apare si un firisor de apa. 

Si ca tot veni vorba despre marcaj. Acesta este in general discret si este pus de obiceil in locurile unde trebuie sa traversezi paraul. Apar si zone cu pietre umede papucii fac fata de minune. Si incep sa intilnesc si caderile de apa ce au facut faimos acest traseu.

 

De aici incolo totul pare a fi un spectacol. Caderi de apa mai mici si mai mari, lacusoare de marmita, stinci verticale si cer albastru, toate parca facute sa iti ia ochii. Deocamdata ma folosesc cu succes de scoabe si de balustrade. Astept sa vad cum e treaba cu scarile.



Si nu trece mult. La un moment dat apa isi croieste drum spre vale printr-un culoar strimt. Aici trebuie parasit cursul apei si facuta o ocolire prin stinga. Si iaca-ta si prima scara. E lunga tare insa nu foarte inclinata. Barele din care este compusa sunt destul de subtiri si iti dau impresia ca poti sa le rupi daca le stringi prea tare.Glumesc.

Scara te urca prin padure peste o stinca si nu pune probleme deosebite. Cea care ii urmeaza este insa mai interesanta fiindca isi schimba si panta si directia un pic. Te duce aproape de o cascada ce vine de pe o vaiuga secundara.

De acolo se face o serpentina si o vreme se merge pe o poteca tipica de coasta strajuita de balustrade. Urmeaza apoi coborirea, tot pe scari ciudate ce isi schimba panta.

Asadar am trecut cu bine de primul sector cu scari. Nu e deloc dificil, trebuie doar un pic mai multa atentie. Trec pe malul celalalt unde este amenajat un loc de popas cu bancute si o masa. In jur, destul de multe hartii. Iar pe un copac un afis nu prea incurajator pentru cineva care merge singur: zona circulata de ursi. Fac o cruce mare si il parafrazez cu nadejde pe Gica Hagi: Daca ti-e frica de urs, nu intri padure!

 

 

Mai departe merg cam prin acelasi peisaj. Apa, mici lacusoare , pietre ude. Pina ajung la o zona cu adevarat spectaculoasa: doua cascade mari, scari lungi, un pod care face trecerea de pe o parte pe alta. Si dupa pod o scara asa de lunga de nu i se vede capatul. Cred ca aici este cheia rezolvarii punctului 3 de la inceputul acestei povesti. Daca trec cu bine de bucata asta e clar ca fac traseul pina la capat.

Pina sa ajung la pod trebuie sa merg pe o succesiune scara, balustrade si iarasi scara ce isi schimba directia si panta. Merg cu atentie si rabdare si ajung pe pod unde fac o pauza. Si am ce vedea. In sus cascada si in jos alta cascada. Si in fata o scara lunga.

Primul sector este aproape vertical, esti aproape lipit de stinca. Apoi panta se mai domoleste dupa care merg un pic orizontal si ajung intr-o zona cu balustrade. Iar fac o pauza de pozat. Apoi inaintez si cobor o scara de citiva metri.

Asta avea sa fie singura care se misca.

Revin linga apa si o perioada merg pe linga ea. Pina ajung la o zona foarte interesanta. Aici trebuie ocolit un lac de marmita si pentru asta trebuie sa urci citeva scoabe, apoi sa faci un traverseu pe cabluri si pe scoabe, dupa care cobori, tot pe scoabe.

Urmeaza o urcare pe o scara scurta, apoi o traversare pe o scara orizontala( asta mi s-a parut ciudata rau ) si apoi vine distractia cu inca o scara lunga.

Ajung cu bine la baza scarii mari. Si fac o poza inapoi. Urc pe scara, pe linga cascada si observ  ca panta se mai domoleste. Urmeza o portiune in care se merge pe linga apa, preponderent pe bolovani.



Asta pina intr-un loc unde se gaseste inca o lunga traversare pe scoabe si cabluri. Pentru cei initiati se poate merge si pe bolovani in continuare. Apoi avem iarasi, amenajari, cabluri.

Traseul ne duce iarasi intr-o zona abrupta si accidentata. De unde sunt vad doar scoabe, apoi o scara insa nu reusesc deloc sa imi dau seama cum va continua traseul. Iarasi e cu ape, succesiune de cascade si stinci.

Cind ma apropii vad alte scari mai sus pe malul celalalt. Ceva nu se leaga in mintea mea. Cum naiba ajung acolo?









Dar o luam pe rind. Hai sa urc prima scara si om mai vedea. La capatul ei ma asteapta o coborire si o traversare a paraului printre cele doua cascade. Chestia asta mi s-a parut geniala. Dupa aia iara vine o bucata frumoasa: Se face un traverseu pe scoabe si cabluri, de data asta destul de sus fata de apa. Dupa care trebuie sa te muncesti iara cu niste scari dispuse ciudat dar util. Ei bine partea asta mi s-a parut cea mai faina de pe tot traseul.



Si uite asa am ajuns cu bine si deasupra celei de-a doua cascade. De aici incepe alta distractie: urmeza un sector de chei care de la un moment incolo este inundat. Iarasi am parte de o traversare lunga cu caburi si scoabe. Minunat!

Si distractia nu se termina nici dupa ce depasesc acest sector. Ba chiar se intinsifica. Iarasi trebuie ocolita o cascada si iara e de urcat pe scari o panta verticala.

In continuare se merge pe sus si poteca este asigurata cu balustrade. Si mai zic inca o data: minunat!

Dupa aceea panta se domoleste iar valea se largeste. In citeva minute zaresc un stavilar. Aici stiam ca practic se termina traseul cel spectaculos.



Urc pe stavilar si ma uit un pic la amenajari. In amonte volumul apei este mult mai mare. Verific ceasul. Pina aici am facut doar o ora si jumatate. Hmmm….si acum ce fac? Sa ma intorc oare tot pe vale? Pina la urma decid sa fac circuitul complet.

Ma dau jos de pe stavilar si chiar la final este ultima scarita. Mai merg inspre amonte citeva sute de metri. Traverseaz apa. Tin tot pe linga apa un pic in sus pina intr-o zona cu o cascada - cataracta. Pe deasupra ei traversez iarasi apa si intru definitiv in padure. Imediat gasesc un indicator spre Poiana Calugarita.

Incep o urcare cinstita prin padure si merg cit pot de tare. Stiu ca partea spectaculoasa a luat sfarsit iar de aici imi incepe practic drumul de intoarcere.  Peste 20 minute sunt in Poiana Calugarita. Pe care o parcurg in sensul natural, fara sa schimb directia. Este si o poteca vaga. La capatul celalalt al poienii zaresc un grup de 4 turisti. Dupa poiana incepe o coborire draguta. Ajung din urma grupul si schimbam citeva impresii. Parerea mea, ca si a lor este ca ne asteptam la mai greu. Ca doar dupa razboi multi viteji se arata.

Poteca ne scoate intr-un drum forestier si dupa citeva sute de metri dam de un canton si de fosta Cabana Calugarita. Aceasta are un desingn foarte interesant, cu acoperis de stuf. Din pacate a fost abandonata. Ce mai remarc in curtea cabanei este un stilp inalt unde proababil ca se arbora pe vremuri tricolorul. Asta ma duce cu gindul la taberele de pionieri de pe vremea comunismului.

Continui pe drum si ajung la o intersectie aflata chiar pe malul lacului Vidraru. Tin dreapta si dupa citeva sute de metri am parte iarasi de un peisaj frumos. Drumul meu traverseaza un pod de pe care se poate observa o cascada mare ce se varsa direct in lacul Vidraru. Aici banuiesc eu ca ajung apele deviate prin stavilarul de pe Valea lui Stan.

Merg pe drumul care merge pe conturul lacului. Deocamdata sunt pe un fel de brat secundar care insa ofera din cind in cind vederi frumoase catre cabana Valea cu Pesti si Muntii Fagaras.

La final trebuie sa parcurg tunelul care ma lasa chiar la barajul de la Vidraru. Odata iesit din tunel ajung parca intr-o alta lume. Aglomeratie, oameni multi, masini, tarabe si zgomot. Verific iarasi ceasul: din Poiana Calugarita si pina pe baraj am facut o ora si 10 minute.

Stau putin pe baraj si ma uit in jos. Constructia este intr-adevar foarte impresionanta insa personal mi-ar placea ca macar odata sa vad barajul si de jos, de la baza lui. Asa cum am facut-o acum multi ani la Gura Apelor din Muntii Retezat.







De la Vidraru merg in jos pe Transfagarasan. Trec prin vreo 3 tunele, mai fac poze cu infrastructura impresionanta construita aici: poduri, subtraversari, conducte mari de apa. Dar si Cetatea Poienari.

Am incheiat traseul tot acolo unde l-am si inceput. Doar ca acum erau parcate mai multe masini.

Concluziile mele arata asa:
Traseul isi are gradul sau de risc, de periculozitate. Dar daca te concentrezi si esti cu toata mintea la tine, nu ai ce sa patesti. Personal ma asteptam sa fie mai dificil, asta prin prisma descrierilor citite.

De data asta am notat si timpii intermediari. Totusi ei nu sunt foarte relevanti fiindca am mers singur si nu am prins deloc trafic pe vale, practic nu a trebuit sa astept dupa nimeni. Intr-o zi aglomerata probabil ca excursia se poate prelungi.

Transfagarasan - Valea lui Stan - Stavilar - 1 ora si 30 minute
Stavilar - Poiana Calugarita 20 minute
Poiana Calugarita - baraj Vidraru 1 ora si 10 minute
Baraj Vidraru - intrare pe Valea lui Stan - 15 minute
Total: 3 ore si 15 minute
Marcaj: punct rosu

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2018