Zaganu la vremea rhododendronului

Data publicarii: 26 iun 2018

Tot pe la sfarsitul lui mai 2018 am avut ocazia sa mai merg odata in Zaganu. Scopul a fost sa vad iarasi rhododendronul, de preferat inflorit. Cu citeva zile inainte fusesem de doua ori in Bucegi si era din belsug. Am plecat de acasa destul de tarziu si de aceea am intrat in traseu abia la ora 12.

Asadar am pornit de la Muntele Rosu catre Saua La Rascruce. Am prins o zi foarte calda. Si palaria mea de soare sedea cuminte acasa.

 

Nu e lume multa fiindca toata actiunea se intimpla intr-o zi de joi. Urc de unul singur pe poteca abrupta ce duce spre creasta. Este o zi minunata cu vizibilitate extrordinara. Pe masura ce cistig altitudine incep sa vad din ce in ce mai multe. Cel mai la indemana sunt Muntii Grohotis, apoi, mai departe sunt Muntii Neamtului , Piatra Mare, Bucegii.

Dupa citeva zeci de minute ma opresc intr-un loc pitoresc pentru o gustare. Am in fata Ciucasul in fata in toata splendoarea sa. Apoi continui spre creasta si inainte de a ajunge La Rascruce vine si rasplata. O suprafata mare plina cu rhododendron inflorit. Este o incintare pentru ochi si un loc excelent pentru fotografii. Zabovesc mult timp in acest decor de vis.



Intr-un tarziu urc in Saua la Rascruce. De acolo merg pe creasta spre Vf. Gropsoarele(1883m), cel mai inalt din zona asta. Poteca se domoleste, am parte doar de urcari usoare.

Si peisaje cu rhododendron mai putin. Se deschid privelistile spre Muntii Tataru, spre Poarta Vinturilor din Siriu, spre Penteleu si Muntii Vrancei.

Culmea Stincoasa

Pe nesimtite ajung si in final si pe virf unde fac o pauza mai lunga. Apar si doi turisti din Ploiesti. Se pare ca sunt pe cararea asta pentru prima data. Si par foarte incintati de tot ceea ce vad.

Pauza de virf se incheie si plec inapoi catre Rascruce. De acolo imi vine o alta idee de a ajunge la Muntele Rosu. Initial vroiam sa merg pe marcaj, prin Saua Chirusca si pe Cabana Ciucas. Dar ma gindesc ca ocolul este prea mare si ca pot iesi in Valea Berii altfel.

Revin la zona cu rhododendron si ma mai opresc o tura la poze. Apoi merg pe o curba de nivel pina dau de o culme secundara ce merge cumva paralel cu cea pe care urcasem de la Muntele Rosu.

Pe culmea asta am inceput coborirea

Cobor destul de accentuat, apoi urc pe un virf. Acolo este un loc bun in care sa  iti stabilesti niste repede si directia. Dupa virful asta urmeaza padurea iar poteca nu este absolut deloc.

Incerc sa tin un culoar inierbat care ofera ceva mai multa vizibilitate, macar spre inainte. Se coboara tare abrupt asa ca trebuie sa merg cu mare atentie. Zona asta in mod clar nu e frecventata de oameni. E atit de salbatica si de frumoasa. Dar si oarecum riscanta fiindca te poti intilni cu ceva animale salbatice.

Iar cum paza buna trece primejdia rea, incep sa fac zgomot, sa imi anunt prezenta. Cobor mereu abrupt si undeva ma intersectez cu poteca, destul de clara. Probabil folosita de animale, ca merge pe curba de nivel. O urmez citeva minute. Ma duce intr-o zona stincoasa dar cu putini copaci ceea imi permite sa studiez un pic zona si sa ma orientez. Clar nu o sa continui pe aici ca exista riscul sa dau de vreo saritoare.

Ma intorc si tin directia catre firul vaii din stinga. Iarasi atentie maxima pina cind ajung in vale. Este mica, strimta si nisipoasa. Pe alocuri blocata de copaci cazuti. Din fericire se poate trece ori pe sub iei, ori pot fi ocoliti.

Cu cit inaintez cu atit simt ca ma apropi de civilizatie: se aud motoarele masinilor ce urca spre Cabana Ciucas, se mai vede o urma de bocanc. Valea pe care merg urmeaza sa se intilneasca mai jos cu o alta. Insa la un moment dat o poteca foarte clara paraseste valea mea si o ia la stinga. Probabil ocoleste o saritoare. O iau si eu la stinga trec de o zona stincoasa si apoi cobor din nou in vale.

Aceasta a devenit mai lata si mai prietenoasa. Peste citeva minte ajung intr-o poiana unde odata era o stina. Locul asta il cunosc. Doar ca cum e plin de urzici si nu ai cum sa treci si sa scapi neurzicat. Tin in continuare valea care ma duce la final in drumul forestier de pe Valea Berii.

De aici lucrurile sunt bine cunoscute. Peste citeva minute ma racoresc cu apa rece din Fintina Nicolae Ioan, iar apoi trec riul si urmez marcajul catre Muntele Rosu. Partea finala este relaxanta cu o urcare usoara pe la umbra padurii. Ajung si in fata cabanei unde acum este mare santier. Masina ma asteapta cuminte. Insa nu ma duc acasa direct. In drum spre drumul national ma opresc la cules de soc, e plin de flori si e pacat sa treaca primavara fara a savura o socata.


Traseu: Cabana Muntele Rosu - La Rascruce( triunghi rosu ) - Vf. Gropsoarele( banda rosie ) - La Rascruce - Valea Beri( nemarcat)i - Cabana Muntele Rosu( banda galbena)
Durata: 5 ore

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Codruta

    28 iun 2018 11:05:38

    Of, ce dor mi-ai facut de smirdar! :) Continua sa scrii "rapoarte de tura", te rog... :)

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2018